Când nu mai știi cine ești

Când nu mai știi cine ești

Zile întregi am râs clătinată de fraze, amintindu-mi câte ceva din cărțile Simonei Catrina: Sex în Pervesiune clasică și Codul nebunelor maniere. Citeam o oarecare literatură de specialitate și învățam spaniolă, lucruri care mă plictiseau uneori la maxim. Ajungeam în pragul somnului care sărea pe geam de la etajul casei scârțâitoare până ajungeam eu de la birou la pat.
Cărțile Simonei m-au făcut să prind aripi atunci. A fost prima dată când am înțeles că există cu siguranță un lucru, o noțiune care te salvează din aproape orice: UMORUL, RÂSUL.

Cu 5 ani în urmă parcă nu aveam nicio grijă. M-a îmbrăcat Dumnezeu cu-n costum de scafandru în care mi-a pus o mare doză de încredere și m-a trimis în lume. Ei, m-am dus eu, nici nu mai respiram prin branhii, respiram prin oamenii pe care-i iubeam. Că așa e în viața asta, iubești în multe feluri iar la un moment dat, cineva te acaparează și nu mai lași de la tine, lași din tine.

Țin minte că atunci când am început să scriu pe-un blog, îmi rugam amicii virtuali să vină să comenteze. Că-mi era jenă să mă bag eu în seamă. Pe-atunci Pasquinel nu era supărat pe mine ( nu l-am întâlnit niciodată, nu-l voi întâlni dar avea umor, bun simț, eram o mică gașcă). Eu o gâscă ce călătorea mult, că doar aveam costum și încredere. Pe Pasquinel l-am supărat cu ceva și nu cred că m-a mai iertat. Eu am uitat ce i-am pricinuit dar așa suntem noi, oamenii.

Fără legătură cu ce am scris mai sus, puține sunt lucrurile care te orbesc dar încrederea e printre ele. Ca pasiunea. Și mândria. Despre Jack Daniels, în episodul 7.

Read more

Hialuronicul ce-mi face, dar botoxul, cum te-ai tatuat?

Hialuronicul ce-mi face, dar botoxul, cum te-ai tatuat?

ovidiu ivan dr Artis 3 ClujÎntrebărilor frecvente pe care le primesc pe mail sau PM facebook, le răspund aici căci s-au adunat destule în câteva luni, cât să-mi dau seama că dilemele sunt aceleași chiar dacă există destul material de informare pe net. Sigur, calitatea o poate simți fiecare ulterior cititului și… făcutului.

1. NU, cremele NU reduc ridurile odată apărute, acestea sunt basme. Cremele NU întineresc tenul. Cel mult îl mențin și în funcție de tenul fiecăruia, încetinesc procesul vizibil de îmbătrânire. Orice cremă, oricât de scumpă ar fi ea, poate avea maxim un efect astringent, de diminuare a ridurilor fine pe termen scurt pentru o ieșire în oraș, o seară în club. Cremele mențin, tonifiază, hidratează și fac orice altceva dar nu reduc ridurile.

2. Acidul hialuronic se folosește mai mult în partea de jos a feței adică: buze, șanțuri peri bucale, mici pierderi de grăsime_substanță la nivelul obrajilor. Durata: până la 2 ani, pe pielea mea.

2. Procedurile mai avansate, care se cer atunci când clienta dorește să schimbe ceva îmbunătățind sau să facă mici retușuri:

– injectarea pomeților cu hialuronic. Este o procedură pe care am testat-o și pe care nu am repetat-o de 2 ani pentru că acidul folosit a fost de bună calitate și probabil compatibil cu țesuturile mele. Este foarte important să alegeți un medic bun, un chirurg estetician care știe să manevreze țesuturile și este dăruit cu ochi de artist, până la urmă, vă sculptați pe voi înșivă iar simetrie perfectă NU există. Căci așa a lăsat Dumnezeu iar chirurgul estetician îi completează opera pentru că vă doriți voi!

Read more

Prea bătrână pentru el, prea multă durere pentru tine

Prea bătrână pentru el, prea multă durere pentru tine

laba gâștiiEști frumoasă. Nu te-ai menținut frumoasă până la 35-40 pentru el, ai făcut-o pentru tine, cum ai putut tu. Ai vrut, poate ai vrut botox, poate hialuronic, poate n-ai chef să ții laba gâștii dacă te-a dăruit natura cu ea chiar de ziua ta! Gata, o ștergi, strangi bani pentru asta dar ești chiar fericită!

Ești elegantă. Sigur, ești foarte pricepută la ceva. Ba chiar ești atât de open minded…

Poate nu te-ai căsătorit. N-ai vrut nici copii. Poate i-ai vrut dar n-au venit. Da, ești altfel, dar tot frumoasă te simți. Cineva scria, duios, într-o revistă online că se simte frumoasă când e iubită. Eu mă simt tot timpul. La naiba, cred că sunt stricată p-undeva, mă cred chiar frumoasă, mereu! Știu că un bărbat nu mă va iubi cu fluturi o viață. Știu că doi prieteni mă iubesc. Știu că mă iubește familia, așa, mai cu steaua-n frunte, cum m-am născut, nu cu ea fugărindu-mă-n noroace.

Poate ești chiar mai frumușică decât el? Mai pricepută la ceva? Mai sinceră? Tu-ți torni cenușă în cap iar el mir când ați greșit?

Știi sigur că nu vă veți despărți niciodată chiar dacă s-au întâmplat multe.

L-a durut când a aflat că l-ai trădat? O da, ai făcut sex, ai băut alcool, ai dansat pe masă. 5 săptămâni ai stat cu lacrimile cât bulbucu de la ceternă, că nu voia să pleci dar nici să uiți ce-ai făcut.

Te-a durut când te-a faultat și-a mărturisit împotriva ta un neadevăr? Da, era să leșini, dar când a angajat 2 oameni și tu voiai să lucrezi în continuare? Ți-ai și trântit programarea la esteticianul preferat. Sau ai cules flori. Amant nu ți-a ieșit în cale.

Au durut astea? Trădările, amorurile străine? Daaaa, da câte ai făcut și tuuuu și n-ai zis la nimeni…

Read more

Siria, ISIL, amenințarea terorismului

Siria, ISIL, amenințarea terorismului

horus isis papirus egiptDeși 70% dintre cititorii acestui blog nu cred că sunt interesați se astfel de detalii, aș vrea să vă spun un secret.
Când nu îmi injectez hialuronic, când nu dau cu lac pe unghii, când nu hrănesc șoareci, când nu mă duc unde mă cheamă alții, când nu citesc și când sar peste seriale, când nu lucrez la ce trebuie, mă pun la curent cu politica internațională. De aceea, recunosc că în acest an sunt pe ZERO cu politica internă dar învăț repede.
Așa pierd eu vremea: urmărind ceea ce se întâmplă înțările care mi-au fost atât de dragi și așa vor rămâne, în Liban, în Turcia unde n-am ajus… în Siria unde nu mă gândesc că voi merge vreodată să văd ceea ce-a fost Palmira, Damasc, poate Lattaquie. Mă uit cu teamă spre Egipt și resorturile goale, muntele Sinai și apusurile pe care nu am să le mai revăd.

Și nimic nu mi-a atras mai mult atenția în ultimii doi ani precum ideologia a ceea ce se cheamă compact: terorism.
Citesc și traduc zeci de articole, urmăresc majoritatea filmelor documentare care-mi par a avea credit, mă interesează cum e posibil ca o astfel de plagă să treacă de personalitatea ființei umane, să acceseze fișiere mentale și să reconfigureze concepții instaurând ideologii. Despre ele   vorbesc oameni în costume albe în timp ce viața -rulează. Dacă e o zi a pământului, eu nu am participat la ea, nici la una a ciclismului căci personal, urmărind acestea, am vrut să tac și să observ. Să înțeleg. Și am înțeles că Pământul nu e România.

Pământul este pumnul deschis al lui Dumnezeu. Din el au curs ca nisipul în clepsidră, oameni, unii au trăit, alții trăiescîncă prin noi, restul sunt deja Pământ. Pământ întors, sper eu, acolo unde e lumină și Înțelegerea care nu poate fi primită aici. Aici e Lumea.

Pentru cei care știți limba engleză, vă recomand un doku care v-ar aduce la zi cu ceea ce se întâmplă în Siria și Irak, care sunt pionii, milițiile, cum devine apostolul-trădător iar pentru cei care nu cunosc limba -chiar și imaginile sunt îndeajuns. Acestea sunt femeile care luptă nu eu, nu tu. Acestea sunt femeile care-și pierd viața pentru ca să nu fie batjocorite, să nu le fie luat totul. Acestea sunt femeile care nu au costume cu fustă cloche și nici nu pot ieși în stradă cu pancarde. Ele nu țin discursuri, nu știu multe cuvinte, nu au învățat și nu le va salva ONU. Acesta este adevărul. Sunt femeile care nu mai au nici străzi. Și nici multe vise. Ci unul singur. Un scop. Să rămână în viață și să-și păstreze teritoriul, cultura, credința.

Read more

Da, eu i-aș permite soțului să mă înșele

Da, eu i-aș permite soțului să mă înșele

nude is chicUite-așa.
Nu în primii 3 ani. Hai 2. Când în loc de două felinare vedem unul, deși n-am băut nimic. Neh, aș mai aștepta, să se mai lase feromonii înspre fundu pantalonilor, respectiv a fustei plisate.
Dacă m-ar înșela el, încă din prima? Mă scuzaț da dacă v-au faultat din primele 3 luni, voi nu vă calificați în resturile de finale! Că-i largă piața și vorba aceea, se mai lărgesc și alte celea. Nu l-aș lua și gata. Ne drăgălim, ne relaționăm orizontal, mai punem bani de-o călătorie dar dacă te-ai înscris și la fotbal și la călărie, unde-i frate locul meu, nu văd loja!

Dacă actualului îi permit să mă înșele,  fără să avem hârtii cu care s-aprindem focul în capul ăluilalt dup-aia? Sincer, eu i-aș permite, dar aș avea niște reguli, pe bune:

De ce scrii mă despre asta, ce te-a apucat?
O să se întrebe rudele, că n-am putut rămâne eu ca pisica de mare pe fundu oceanului. Uite, scriu pentru că în ultimele luni am dat peste vreo 10 articole care fix asta insinuau în titlu, iar la final aflam că autoarea ar bea toată acetona din baie dacă el ar călca strâmb. Și evident, el nu călca strâmb în nici un articol! Pentru că ea era, nu-i așa, femeie adevărată! Nu ca prostovanele care îndură…

Read more