Deconecteaza-ti sufletul de la oxigen

Deconecteaza-ti sufletul de la oxigen

IMG_0408Scoate perfuzia. Iti tremura mana. Iei cu grija plasturii si tifoanele, desfaci incet branula, ca sa nu o doara. Dar deja stii ca nu o mai doare pe ea. Te zdrobeste pe tine. Stii ca e in coma profunda, doar ai privit-o la 3 dimineata, cand te-ai ridicat de pe jos, atipisesi langa ea.
Te ridicai din 15 in 15 minute, sa vezi daca respira ea pe gura sau e zgomotul aparatului, stiai de cateva zile respiratia aceea „separata“.
Nu puteai sa dormi, ti se parea normala starea ei de obnubilare, parca erai acolo, cu inima ta cuplata in perfuzii si oxigen, la tine acasa, de saptamani intregi. Dar erai numai de doua zile.
Cand ai ajuns, iti vorbea, asadar, inima-ti locuia inca sub stern. Nu gandeai ce urmeaza. Banuiai intrutotul.

Te-ai dus acasa, era racita. „Altfel racita“. Matusalemica sa fi fost, n-ai aflat până ce gandul ei telepatic- te-a chemat sa vii- n-ai aflat ce e dragostea aceea pe care o descrie apostolul Pavel in epistola catre Corinteni. Mii de ani sa fi stat intre voi si tot nu ti-a fost dat sa simti cum mori si tu, odata cu fosnetul ei de ramas bun.

In doua zile si doua nopti a mai putut sa-ti rosteasca numele odata,

apoi te privea rar… tot mai rar, pana n-ai mai putut si-ai intrebat-o daca te lasa s-o duci la spital. Stiai dinainte c-ai fi incalcat cea din urma dorinta a ei. Atunci a dat din cap, s-a zbuciumat in perna si i-ai spus „iti promit ca nu te duc“. Si-ai adus „spitalul“ acasa, cu ajutorul unor ingeri.
Doar i-ai promis ca nu o vei lăsa sa moara sufocata sau chinuită.
Cand i-a scazut saturatia de oxigen dupa prima oxigenoterapie, aparatul mobil nu ajunsese, o tineai in brate, o ridicai dintre perne, implorand-o sa tuseasca, plangand in spatele ei, sa nu te vada „ tuseste, iarta-ma, iarta-ma ca te lovesc asa pe spate, tuseste, imediat te vei simti bine, promit!“

Read more

Concurs iLUX- mândră că ești femeie!

Concurs iLUX- mândră că ești femeie!

concurs 8 martie iLuxUn farmec blând de fericire
Tu răspândeşti oriunde-i sta ­
Eşti fericirea tuturora
Şi eu sunt fericirea ta.

De râzi, se desprimăvărează,
Învie totul unde-i sta,
Căci tu eşti viaţa tuturora
Şi numai eu viaţa ta.”

Eu si Eminescu va invitam la concurs.

Pardon, eu si iLUX, dar daca nu exista “el” in viata ta, cauta-ti singura bucuriile, zambetul pierdut, omul pe care te poti baza, soarele si ploaia de maine, visele noi si nu pe cele pierdute. De ce mandră că sunt femeie?
– pentru că desi părem toate la fel, Apărem atat de diferit in ochii celor care ne iubesc.
– pentru că Cineva ne-a permis sa oferim comorile Pămantului- copiii.
– pentru că cel care te merita, te va vedea frumoasa cu machiajul intins, părul de randunica ciupilita, ba chiar va fi in stare sa-ti sarute umarul cand “sforai romantic” langa el.
–  in cateva zile, o sa le mai oferim barbatilor un material interesant “cum ar fi viata fara femei”. Si ei se vor gandi la fondul monetar international iar noi vom râde pentru ca, nu-i asa, noi femeile avem al “treilea ochi” fara sa fi facut yoga vreodata ;). Asadar simtim, vedem, ne isterizăm global. Ca doar n-om fi perfecte. Iata inca un motiv sa fim mândre.
De ce n-ati incerca sa va oferiti voi inșiva (pot participa si barbatii- pentru doamnele lor) cadouri de 8 Martie? Stiti cat de mult apreciez eu produsele iLUX, asa ca haideti sa va spun despre ce este vorba.

Premiile puse la bataie sunt:

Read more

Despre sex, cu toată dragostea

Despre sex, cu toată dragostea

evil girlNu mai știu dacă era Valentin, Catalin sau Maruță, oricum, ziua n-avea importanța, dar știu și eu ca limba romana e greu de învățat, sexul ușor de făcut și orice căutare cu sex, poziții incendiare, trucuri pentru cel mai bun orgasm, dă bine la SEO, nici dracu nu mai ajunge sa citească despre cele cinci palate din Seoul.

Sfârăie consortu din bucătărie, sa vin repede, repede,

m-am durducat pe scări în jos, că de obicei n-am fost noi în veci cu „poruncile”. O fi confundat iar piperul alb cu zahărul pudra.
Nici vorba, Valentin era, o zi absolut banala, un 14 februarie în care dragul de el s-a gândit să-mi infloreasca inima, să-mi imbujoreze obrajii și să-mi distruga camasa de la Tom Tailor cu un ghiveci de lalele din Olanda.
N-am eu treaba cu florile, cu Valentin și cu zilele în care s-ar sărbători ceva intim, spiritual, veșnic sau trecator, dar pragmatica sunt. Și romantica, nu incape vorba, așa ca m-am bucurat de lalele, le-am adaugat un litru de apa, care mi-a ajuns și-n șosete și-am sugerat sa trecem la treaba. Asta după ce m-am gândit dacă ma doare capul, spatele sau plâng copii vecinei.

Read more

Cosmetice si alte femei

Cosmetice si alte femei

cadouri sub bradut Sabon Romania oferă 3 seturi de produse-cadou, ah, iubesc Sabon-ul si tot ce trebuie sa faci e să te încolacesti ca anaconda, de gâtul oareșcui. Zis si făcut. Gândeam eu ca-i bine sa te înbârligi pe-un copac- mai ales daca esti în zodia șarpelui, muiere, deții nuri si pantofi grozavi, pe care i-ai luat la reducere de la Bata.

Da-n regulament scria că nu-i voie si ca atare m-am înlănțuit de gâtlejul lu Costel, nici lanturile lu Florin Salam n-au atarnat atat de greu la propriu si la figurat. La propriu, pentru c-a oftat Costel ca si catelul cand îl scarpini pe burtica, la figurat, a oftat apartinatoarea si mi-ar fi trantit vreo 25 de ciupituri, nestiind ca oricum sunt masochistă de felul meu.
Concursul înceteaza numai in caz de forța majora, dar Costel a fost multumit de îmbrațisare, a dat si el like la Sabon, apartinatoarea visatoare nevastă i-a dat dislike, asa ca va spun eu- nu merita sa cititi TOT ce scrie in regulament ca s-ar putea sa va iasa invers. Merită sa participati.
Puteți castiga si premiul si pe Costel.
Eh, na, mai pierdeti niste likeuri, da pe urma ce frumos o sa apară pe wall „Costel si Maria s-au logodit”. Daca mai updateaza Zuckenberg, inteleg ca-n curand vom avea si varianta romantică: “Maria si Costel îsi consumă logodna”. Plus localizare IOS.

Read more

Tehnici vechi de seductie…

Prin secole strecurate-n buzunarul timpului, etruscii îsi mai schimbau sotiile între ei, fara mare birocratizare. Astazi am devenit în masă, cavaleri morali. Nu cand e vorba de noi ci de ăilalți, e mai usor de suportat să fii adeptul comportamentelor absolut nedeviante- daca ai si o doza mare de ipocrizie. Aceea e ca adrenalina în hipertensiune, îti va alimenta conștiința că semenii tai greșesc, în timp ce tu rămai cinstitul sau cinstita de vizavi.
Si nu poți proceda ca un etrusc, pentru că în timp ce tu o seduci pe alta, prima SE DUCE. Despre tehnicile vechi de seductie, folosite de barbati incep sa va povestesc pe Ralix. Astazi gasiti doar intro-ducerea, stati pe frecventa.

Sau stay tuned pentru cei enervati de faptul ca amestec engleza si romana pentru ca- pentru ca asa vreau eu :).