( am scris despre un subiect sensibil inserandu-i un gram de umor . Am vrut sa ajung la concluzia : moartea nu e asa grava cum pare. Nu stiu daca am reusit………)

Nu stiu ce mi-a venit sa scriu despre moarte. E un subiect despre care ma mir ca nu a devenit la fel de tabu ca Holocaustul, pentru ca trezeste fiori la simpla conjugare a verbului.In urma cu cateva zile una dintre profesoarele de la curs ne-a exemplificat motivele pentru care omul poate ajunge depresiv.
“Faptul ca vom muri, de exemplu” a chicotit ea stergandu-si ochelarii plictisita. « Vom muri cu totii, nu-i asa ? Ei bine, unii oameni nu pot sa se impace cu ideea asta”.

Eu si cele trei colege ale mele am binoclat ochii sau lentilele – fiecare ce aveam si am inghitit in sec. Cu faptul ca soarele nu rasare decat odata pe luna in orasul tau te mai poti obisnui dar sa vorbesti despre moarte la opt dimineata e deja sadism…………..

Ma intreb cand am realizat fragilitatea vietii. In adevaratul sens al cuvantului niciodata pentru ca sunt atat de ocupata cu treburile lumesti, imi aranjez cuibul ca si cum nu as mai pleca din el in veci, mentin legaturi, innod contracte si imi fac planuri sclipitoare pentru zilele urmatoare. In subconstientul meu , trecerea: “vesnicie” – “ valabil pana la……….” s-a facut treptat si foarte lent cand eram copil. Imi amintesc ca aveam vreo sapte ani cand a murit strabunica si parca a cazut cerul pe mine. Atat tristete imi apasa deodata pe capul bucalat , ca nu mai stiam ce sa mai fac . Mama mi-a explicat ca oamenii imbatranesc si mor dar am crezut ca e un alt basm din cartea frumoasa a lui Ispirescu. Mai tarziu mi-a murit catelul si m-am consolat cu ideea ca si el era batran si aproape orb. Natura e darnica pentru ca nu ne lumineaza dintr-o data.
Daca noi am realiza brusc ca murim sau daca am imbatrani brusc, cred ca lumea s-ar imparti in doua categorii. Jumatatea calificata in terapii psiho-comportamentale si pacientii…………….Iar prima categorie ar sta pe Prozac ca closca pe oua ca altfel nu le-ar putea asculta celor din urma toate apasarile.

La intalnirea de 10 ani si cateva luni dupa, m-am lovit din nou de eticheta “valabil pana la” , eticheta despre care aproape ca uitasem ca se aplica si oamenilor………..M-am intalnit cu colegii si a fost o experienta de vis. Nu au venit toti , dar cei care ne-am dat peste cap sa fim acolo, ne-am bucurat din plin…………
Apoi,draga noastra profesoara si nepretuitul nostru indrumator (moral si spiritual)  ne-a spus cu lacrimi in ochi ca una dintre fostele colege pierduse lupta cu cancerul si ca ar trebui sa o vizitam si pe ea. In cimitir, grupul pestrit s-a oprit in fata crucii de pe care ne zambea vesela fosta noastra colega. Cred ca in momentul acela fiecare s-a gandit ca intreaga viata suntem de fapt cu un picior in groapa si ne-am jurat in sine ca vom fi mai buni, mai blanzi, mai darnici si mai toleranti. Dintr-o data, adjectivul muritor nu mai acorda exclusiv substantivul Batranete ci se insotea in gen, numar si caz cu orice Varsta.
La cateva luni dupa intalnire am aflat ca draga mea diriginta  a murit. Nu mai eram copila care isi pierduse strabunica dar durerea aceea a revenit, proportionala cu cat puteam duce, acum, ca adult.

Poate ca uneori e bine sa ne amintim de moarte. Sa simtim odata cu cresterea batailor inimii, ca suntem teribil de egali si ca – vanitatile , mandriile care ne cocolosesc orgoliul, scolile care sunt bifate intr-o diploma conteaza la fel de mult ca marca etichetelor de la chiloti. Sigur ca nu putem sa purtam mereu constient in minte ca pe o revelatie – faptul ca murim, am ajunge sa scoatem cuvantul “Fericire” din DEX

Poate cateva persoane din lista de prieteni m-au influentat ieri cu postarile lor sa scriu astazi despre moarte. Si pentru ca ieri nu m-am putut exprima foarte bine, vreau sa va spun acum ca stiu , stiu cu toata fiinta mea ca “Dincolo” mai este ceva.Si daca nu e raiul din Biblie sau minunatul Paradis din Coran sunt sigura ca acel ceva intrece inchipuirea noastra. Poate ca Dumnezeu nu ne astepta pe un tron ca sa ne judece dar cu siguranta ne asteapta intr-un loc plin de Lumina ca sa ne arate ca la baza intregii noastre existente se afla Dragostea.
Toate framantarile, greselile, esecurile trebuie sa aiba un rost, iar rostul acesta nu poate disparea odata cu trupul.
Budistii cred in reincarnare. Daca as fi budista mi-as dori ca atunci cand mor si ma intorc pentru scurt timp in locul acela fabulos si plin de Dragoste sa fac o placuta si sa o atarn deasupra Pamantului.
As scrie asa: “Mesajul acesta este pentru sufletele care merg pentru prima data pe Pamant. Traiti frumos, intens si aveti grija de ceilalti. Viata pe Pamant este minunata, o aventura de care au parte numai cele mai pregatite suflete, oricat de slabe ar crede ele ca sunt……….Aici veti cunoaste : optimismul, speranta dar niciodata Implinirea.”
Iar la final as adauga:
“ATENTIE AICI SE MOARE “

bulina –sa mi se citeasca o poveste

• sa-mi citeasca in cafea sau in palma un clarvazator
• sa dispara gravitatia pentru o zi. Va puteti imagina toate hainele de la Zara plutind in aer pe umerase???

• sa-mi pot face masaj singura.Sunt foarte serioasa cand spun asta

• sa pot sa cant fara sa ma expun riscului de a fi data in judecata

• sa pot vedea aurele oamenilor

• sa nu inhib niciodata persoana de langa mine

• sa ma duc la hipermarket in rochie de bal, cu cercuri mari si sa observ reactiile oamenilor

• sa fie zilele colorate. Luni albastru, marti roz, miercuri verzui…….

• sa-mi creasca peste noapte numarul la cupa . Da, de sutien.

• sa ma dau in montagne russe cu Emil Boc si sa-i observ reactiile

• sa zbor cu un elicopter. Nu, nu de-a SMURDului

Acu, din bun simt ar trebui sa va intreb ce diagnostic va trece prin minte in privinta lui Hapi dar……..sunt curioasa ce lucruri ciudate v-ar face placere?