Ploaie în luna lu Marte și anxietățile noastre din tot anul

Ploaie în luna lu Marte și anxietățile noastre din tot anul

De la 35 de ani în sus și-n jos mă cam tem de cancer, mă tem să nu explodăm când fac eu ardei copți și bebe se catapultează spre aragaz, mă tem să nu mor brusc. Singurul lucru decent și țeapăn din tinerețile mele, e frica de cărăbuși.

Preferam înfiorătoarele „operații de apendicită”.

În generală fugeam de Mirel pentru că, pe oricare ne prindea –
avea el vreo 5 preferate- ne înghesuia într=un colț, prin clasă ori pe terenul de joacă și se trăgea de pantaloni. Voia să ne-arate „operația de apendicită”.
O colegă cic-o văzuse și era mov și curgea ceva alb din ea și parcă se îndrepta-n direcția ei și o privea straniu. Atat neßa trebuit. Mi-am imaginat “apendicita” asta ca pe un pitic dansator din Twin Peaks (și de el îmi era frică). Mă gândeam că e foarte periculoasă și că lu Mirel trebuie să i-o opereze des, așa cum făceam noi disecțiile pe broaște. Și bineînțeles, ne-am vorbit noi fetele @că se ia. Devenise Mirel cu apendicita lui Darth Vateru din școală. Era și zdrahon, așa.

 

Până la urmă „i-au scos apendicita”  unei colege din alta clasă și au început să și-o arate unul altuia. Operația cică, acu pricepusem că “apendicita era scoasă”, deci extrasă cu o pensetă, după spusele colegei. Înspre sfârșitul clasei a opta am înțeles c-avem un apendice printre alte cablaje și piticul dansator a lui Mirel n-avea a face cu operația. Da de ce e mov? Subiectul a rămas pe lista noastră de discuții, la ordinea de zi, pentru că era o necunoscută ce crea amuzament.

 

Andreea se temea de dracu.

Nu elucidasem cine-i Dracu, dar oarecum, jucându-ne adesea împreună am realizat că dracu știa și vedea tot. C-Andreea o întreba pe bună-sa dinspre tată ceva și aia-i răspundea cu “Dracu știe” și mai trăgea o gură de jinars.
Dracu știa de ce crește păr pe știuleții necopți, de ce se ceartă vecinii, de ce nu putem fuma și noi BT.
La mine la țară am învățat că Șthii Dumnezo Sfântu (spus cu voce blândă) că-n rest, bunica mea avea vreme și răbdare și drag să-mi răspundă la tot ce debitam. Când nu mai putea de oboseală știa Ăl de Sus.

Read more

De Paște și zi de zi, vezi care-ți sunt adevăratele valori. Dacă te-ai gândit la ouă, poate ai o problemă…

Eu nu am fost obișnuită să am o viață grea.
Da, pe vremuri, una normală, cu salariul de pe o luna pe-alta (ca și acum) cu câte-un amantlâc și-o iubire în care mă trăgea de cozi, culmea, nu nevasta ci vreo amică îndrăgostită de-ăl cu care mă vedeam eu.

Și mă deștept în Săptămâna Patimilor cu-n pruncuț agățat de sutien, mă rog, de marsupiu, c-o mămicuță belită la propriu prin Terapie, cu părul nespălat de de câteva zile și cu febră. Cred că-mi ieșea un dinte. Mie sau pruncului.

Față de alții, chiar nu pot spune că duc ceva greu. Nu e ca și cum m-ar fi inundat sumerienii de la etaj, de era să-mi pice tavanu-n cap când mă spălam pe dinți.
Nu e ca și cum ne-am dus și la vaccin și nu, nu am pus cafea-n laptele lui sau mi-aș fi uns eu sudocrem pe pâinea panemar în loc de brânza philadelphia.

Cu aceste gânduri și cu părul vâlvoi stă mămicuța la Apoteke să-și scoată Triti…

– Triti-ce?
– Trittico. E pentru… copil.
– Poftim? O femeie care semăna cu Cezar Petrescu mă privește cu milă. Sau stupoare. Ea_el pare fericită. Sau normală. Tre să fii nebun ca să iei Tri…
– Adică este pentru mine ca să mă pot aduna… pentru copil.
– Aveți aici 27 de pastile, se iau… deja mă gândeam la afinele căcate de 4 ori în ziua aceea. Nu de mine. El săracu că-i stricasem somnul.

Nu e ca și cum am spart vitrine-n casă pentru că citește și proprietara, în sfârșit, după Patimi o să iau crucea la sub braț și mă duc să-mi pună sticlă. Îmi doresc foarte mult ca până atunci să nu-mi scoată bebe și-un ochi pentru c-aș plăti extraordinar de mult. Cel puțin la optiunea fumuriu.

Mă mut curând.
Am dus 18 saci și 5 valize. Parcă-i mai plin pe-aici.

Brusc am avut parte de-un moment de iluminare și un mesaj cu rata de la CEC. M-am așezat pe fotoliu și am încercat să plâng. Nimic. M-am pișcat. M-am gândit la cancer. La moarte. La realismul situației: îmi plimb copilul între două orașe, între chirii, father figure e doar o piesă de-a lui George Michael și la câte filtre de scame am în minte nu voi accepta nici un bărbat.

Read more

Câteodată nu e vorba de vindecare pe termen lung

Câteodată nu e vorba de vindecare pe termen lung. Apăi las că se vindecă. Câteodată e vorba de supraviețuire, de tăria fizică și psihică. De stat în picioare. Câteodată sunt 2-3-4 persoane afectate intens. Ele trebuie să REZISTE până se vindecă. Să aibă poftă de mâncare, curaj să iasă din casă, un somn continuu de o oră-două, trezire, iarăși puțin somn.

De-aia nu am mai făcut niciodată pensii private pentru 35 sau 20 ani. O să fac pentru copilul meu și atat. Nu pensie. Asigurare de viață CU pensie, cu, cu, cu alte povesti medicale daca e nevoie.

De-aia nu mă interesează să investesc în bitcoinul care-i va face bogați peste 15 ani pe cei deștepți.

De-aia nu mai pot să scriu advertorial să te mint că e ok să iei credit de la bancă, decat eventual, dacă ești deja milionar.

 

Câteodată trebuie să reziști psihic de azi pe mâine și să le dai impresia celorlalți că ești chiar bine. Că așa e societatea.

Ce faci? 

Ah, bine.

De fapt nu prea știm ce facem, suntem nefericiti 50% din viață (ăstia norocoși), ne zbatem 30% din viață si atunci nu ne prea dăm seama @cum suntem. Și nu e vorba de bani, sanatate sau dragoste. Ci de toate la un loc plus relațiile sociale cu cei apropiați si mediul în care lucrezi. Apoi mai contează cât de viperă ești sau cât de individualist. Individualist destul cat să nu fii sociopat, destul cat sa te doara-n cot de cel de langa tine. Atunci o duci binișor.

Și-n rest locuim în viitor sau în trecut. Dar acum o să merg să curăț un cartof și o să mă concentrez pe cartoful ăla și o să mă gândesc că acela este lucrul pe care-l fac și oricât aș gândi nu voi ști dinainte gustul mâncării.

Apoi vine o perioadă în care ți-e călduț și te gândești că-i cam plictisitor, că ești cam rutinat. Ei,  cred că aia-i fericirea.

Astăzi am mâncat de necaz. Și eu și Lumea

Aș vrea să pot fi ajutată, jur c-aș vrea. Da nu e ca și cum mi-aș putea pune capul în brațele oricui să respir sacadat până facem zăbăluțe. Deschid gura și spun numai lucruri neinteresante și repetitive.
Nu vreau să spun ce se zbate-n mine de fapt și de ce simt așa.
Atunci scriu. Îmi iau scrisul în serios deși n-am încă o calitate-n el.
Dacă nu mă cunoști bine de tot și de mult, nu pricepi nimic despre mine.
E amuzant că într-o zi, eprubeta în care mi-am conceput bebelușul mi-a spus: ești varză. Și făcusem bebeluș abstinentă, trează, fără alcool, fără xanax.
Da avea dreptate eprubeta.

Esențele fine nu le faci cunoscute orișicând.

Read more

Da, vă dau orice, mă umilesc oriunde și tac pe vecie

… dar mai ajutați-mă încă odată domnilor doctori. Așa gândești când simți că mori. Fix așa. Că-ți poate muri omul cel mai drag din lume. Statusuri cu pereții scorojiți din clinica cutare, scrii acolo, la o răceală. Altfel ajungi să faci ca Așchinel. Ajungi să-l înțelegi și pe el și conceptul de împrejurări. Să moară ăilalți. Dar în tine se trezeste și Scaraoțchi și instinctul de supraviețuire.

Oare am vorbit vreodată urât de medicii normali, buni -din Cluj? Nu-mi amintesc. Personal nu-mi place Stamatian, mi-e silă de caracterul lui Lucan și nu invidiez pe nimeni. Cei pe care-i cunosc sunt oameni buni.  Fară aere de Dumnezei. Doamne oare-am vorbit vreodată ceva de…?

Copilul e ud pe gât la pieptul meu. Ploaia mică, densă a pătruns cumva pe sub pufoaică. Împing căruțul și mă feresc de umbrelele trecătorilor. Teo plânge. Moare de somn. Aruncă suzeta, mă lovește cu picioarele cum poate el. M-am rugat la serviciu să mă lase puțin azi, azi e o zi specială. Mă grăbesc și totuși, după o oră jumate copilul își pierde răbdarea și plânge rău. Oamenii se uită urât la mine. Butonez telefonul și copilu-mi urlă la piept, căruțul e ud, nu-l pot pune în cărucior și oricum nu stă acolo. Și nu-l știu plia. Să mergeam cu taxi.

Sun 7 medici. Trimit 10 mesaje. Îi fut la cap pe toți pe care-i cunosc. Gata, azi nu mai sunt Nimicul la care m-a redus Hani. Azi nici nu-i sun pe Dumnezei. O să am iarăși bani într-o zi și o să-i recompensez pe cei care m-au ajutat. Da, da, așa gândesc. Așa o să fac.

– Bună, iertați-mă că va deranjez domule doctor sunt Ioana și… nu-l cunoașteți? Of, îmi cer scuze, am încercat. Nu știu la cine să apelez.

De fapt știu. Atât de tare mă dor toate și mă doare Frica încât bat până se deschide. Cu tupeu.

Și cei de aproape ai mei departe au stat.

Copilul plânge rău, îi curge un picurel de lacrimă pe nas și eu mă gândesc la Nume și la Psalmi. Sun iarăși și zic hei, eu sunt, exist, pot să îți folosesc numele ca să ajung la…?
Le-aș da toți banii acum. Toți banii din lume, aș face videochat 10 zile. Aș înființa o agentie de escorte și aș da dracului toate tabuurile din lume. Aș arunca un cadavru în Someș. Nu aș ucide, doamne feri. Aș… construi un bloc cu 10 etaje. Orice, dacă mi s-ar cere bani pe care nu-i am. Nu-i așa că Adevărul nu e frumos? Nici de citit. Adevărul îl simți doar. Dar nu-l spui că ți-e rușine de Lume. Până te saturi de acea lume necunoscută inimii tale.

(a nu se întelege că mi-a cerut cineva bani sau că am nevoie de bani).

Nu te mai lasă inima să dai statusuri cu medici răi pe FB. Că sunt și medici răi. Și avocați răi și proști și oameni ponosiți în toate mediile. Tu-i cauți pe ăia buni și gata.

Oare din gandit nu mă pot opri? Nu nu nu. Gândește Ioana. Spre tot ce e mai rău.

Între telefoane, printre bălți, acopar mereu copilul cu un șal și mă opresc la fiecare 7 pași. Ca la  nuntă. Nu am unde să-l las pe Teo și nici nu s-ar pune problema să stea cu altcineva timp de 10 minute. Nu ma deranjează ca duc 12 kile, rucsac, căruț și că se uită urât oamenii în 33. Bebe s-a enervat rău și nu e ca-n Africa, nu stă și pace, nu adoarme el în marsupiu. Și nu stau departe de Teo câteva ore. Eu sau mama. Eu sau mama. Nimeni altcineva.

Nu mă mai bazez pe nimeni dar le rup telefoanele la toți ai mei. Știți cum e când vedeți o mamă care nu-și poate dezlipi sticla aia chinezeasca de ureche iar copilul e disperat? Știți. E penibilă.

Ploaia și lacrimile-mi curg pe genele false. Cum pun telefonul la ureche, cum țipă și-aș vrea să țip și eu la el că suntem doar noi pe lume, că el e Lumea și că poate să urle cât vrea. Că îi aștern soarele la picioare dacă tace și că dacă trebuie în următoarea lună vom urla împreuna și că n-are decât să stea agățat de mine că e mâncat, schimbat, spălat. Eu nu, dar el este. Dacă, dacă…

Azi m-am certat cu bunica. Bunica mea e moartă, apropo. I-am spus că nu și-a ținut promisiunile și că nu mai am nevoie de ea acolo sus și că aș vrea să simtă că sunt Foarte Foarte supărată pe ea.

Ieri am intrat în casă cu o hârtie și o factura. Cei doi, singurii mei dragi, s-au luminat. Până ce am înlemnit eu și am strigat ca apucata: mama ai cancer. Cred ca e la început. Săptămâna asta trebuie să scoată tot din tine. Cred că mai am halatul cu care-am născut.

 

Nu am nevoie de nimic. De asta nu răspund decât strict persoanelor implicate. În rest mi se rupe. Dansez lambada-n rochie de mireasă la Stanca dacă mi-o dau înapoi pe mama – bine. Eu și Teo nu știm să trăim fără buni. Eu și Teo ne-am certat azi prima data, am urlat unul la altul și apoi am adormit îmbratișati. Pe mine și pe Teo ne-a așteptat Mama când ni s-a rupt cordonul. Pe mine m-așteaptă mama și Teo când vin de la lucru.

Eu îi am pe Teo și pe mama. Si e în regulă să-l ridic numai eu de-acum luni întregi, numai să aibă puțină răbdare cu noi Timpul.

Am două procese. Mi-am rugat avocatul să recunoasă, semneze, bifeze tot. Mi-am cerut iertare, mi-a părut rău, degeaba. Se pare că-s singura ființă din Clujul ăsta care-a greșit. S-a supărat rău de tot Dumnezeu pe mine. Acu s-o fi supărat și buni și ingerelul căci nu mai vorbesc azi cu ei.

Ziua de mâine mă va găsi oricum, tot îngenuncheată.

E prima zi în care nu mă joc cu Teo. Mama așteaptă. Un amic a vorbit cu alt amic. Va fi bine.

Mami, ai puțin cancer, o să vă îngrijesc eu pe amândoi o lună și apoi mai vedem. O să scriu și cartea aia într-o zi. Pentru că am atâtea personaje și situații comice și atâta durere! N-o să fie o lansare si niciun speech. O s-o tipăresc eu.  O s-o distribui-vând eu. Nu pentru că sunt scriitoare, nu sunt decât un biet autor. Dar dacă scriu poate-i vindec pe unii care se urăsc.

Mama, nu cred c-o să mori de cancer acum, dar îl ai totuși și o să scoată din tine jumate din abdomen. Aș putea să mă opresc din gândit? Teo-mi roade o cizmă. Teo merge la televizor.

Teo nu știi că buni nu te lasă la televizor, mai ales să pui mâna? Dar buni nu-i aici. Așteaptă undeva și e speriată și obosită și plouă.

 

De ce-a stat fata asta tânără lângă bătrânul ăla urât?

De ce-a stat fata asta tânără lângă bătrânul ăla urât?

cluj centru catedralaDragă Pirandolena,

Am șezut și m-am gândit. Uite, îți pun poză, să vezi cum am șezut și-am gândit ce să-ți grăiesc. D-amu știu, las că-i înțelege și tu.

Numai acum am recepționat întrebarea ta, nu, nu tu dragă, nu am stat lângă boul ăla bătrân pentru bani. O fi el urât, da, scuză-mă, pe el măcar îl sesizezi pe stradă, la semafor, pe trepte, la panemar.

În timp ce soțu tău e ca șlițu descheiat. Nici nu remarci cum și-a îndesat maioul și nici în ce parte îi stă vârfu leucei.

Eu, desfrânată? De ce, pentru c-am zis că într-adevăr, cu lapte m-a ademenit? Nimic nu pricepi.

Când l-am văzut prima dată, am crezut că-i Suleiman Magnificul.
Avea un balon mare și alb pe cap, nasul coroiat, negruț, cu barbă cât să se poată scărpina pe-un umăr fără să ia mâna de pe volan și urechile păreau a i se întinde la la est la vest. Cum nu mai văzusem un mercedes benz, m-am gândit că semnul de pe mașina plină de întinăciune, arată 3 stâlpi preferați din cei cinci ai islamului. Bine, eu i-am urmat pe toți chiar dacă sunt creștină!
Admit în parte, m-am lepădat de aș-sahada, respectiv mărturisirea de credință când am crezut că ne-mpușcă prin Liban ca pe rațe. Pur și simplu nu voiam s-ajung în Paradis și să redevin fecioară.

Read more

O lună căcăcioasă

O lună căcăcioasă

nisip clepsidraIntr-o zi și într-o pauză în care puteam alege să dedic timpul celor 5 clătite aduse de colega mea, sau încriptării scriitoricești a celor mai ascunse dorințe ale mele, m-am dus întai la budă.

Nu vreau să dau tot din casă ( că stau în chirie și-mi mai fac ăstia un dosar) dar vă împărtăsesc că stau prost cu fierul. Ceva nu e în ordine, ori nu mi se întărește, ori nu se absoarbe, ori nu se depune unde trebuie, oricum, de când duceam papuci sa-mi puna flecuri pe tocuri, tot problema asta o am. Legătura cu toaleta e faptul c-am blocat vreo 20 de minute juma de clădire cu birouri. Partea bună e c-am avut timp să mă gândesc la dorințele mele, partea și mai bună e că sunt aproape sigură că n-am anevrism. Nu luați fier fără indicația sau prezența medicului. De când au scos Paraziții cântecelul ăla cu sugestia că poți să crăpi când faci kaki, nu mai bagi fier în mine decât daca-i cu dulcolax sau dacă m-ameninți cu arbaleta ca-n Jocurile Foamei.

Ies în viteză, sperând că n-așteaptă nimeni cu parul și morcovu la ușă, zdub în brațele lu Arhanghelu Mihail. Ăsta-i un domn pe care l-am văzut o data în viață –din spate. E undeva deasupra mea – ca etaj- și are 2, 27 metri, blond, slab și-i lipsesc aripile. Cum stă cocârjit, nu-I exclus să le ascundă sub puloverul care mirosea a mușetel. M-am speriat eu ce m-am speriat, da sa vezi el, c-am dus cu mine cuțitu cu care-am tăiat clătitele. Sa-l spăl. Adică să nu fac două drumuri. Pe cuvânt că mi-a fost ciudă. Ăsta era chiar frumușel, semăna cu fiu-meu și bănuiesc că de la înălțimea aia nu vede că nu-mi stau ochii bine-n cap. N-a mai coborât de-atunci în vecii vecilor la baie la etajul nostrum. C-am omis să spun că eu pândesc și merg la bărbați când nu-s colegii, mă-nchid acolo și le mai aud pe fete pe corridor: ocupaaaat, e liber?, e cineva, se poate? Știți voi cum sunt femeile, nu ies niciodata de la baie cu certitudinea c-au fost doar femei pișăcioase-n zonă, ori controlul de audit intern. Așa că nu strică să stai liniștit măcar la toaletă…

Deja mă simt corectată-n latină, așa că las deoparte subiectul.

Read more

Între viață și moarte

Între viață și moarte

bebe si durexUn bebe-n general

9 luni. Descopera conexiunea ma-ma și ființa-dromader care-l cară cu treiștreiu-n uichend, care duce gunoiul cu el în marsupiu, care aduce baxurile de apă, care numa nu cară cumpărăturile pe creștetul capului. Merg la baie și strigă ma-ma. Din scaunul de la Ikea se uita la mine, să nu cad dreacu-n vasu de toaletă. Deja-s cu cracii-n sus de fericire, amețită pe jumătate. Bine, adevărul e că mă și tem să nu fac accident vascular de la atâta orez-constipație- fă repede, repede să nu recepționezi wifi-ul din burta lui, tăvălită pe jos pe la pediatrie, în timp ce domnii doctori îl caută cu endoscopu.

Un bebe-n particular

E 00, 23 și-ntind mâna-n dreapta și-aud un kiai, un fel de strigăt de luptă pe care am auzit că-l practică pasionații de kendo.
Oooo-sa-baaaaaaaaaaa tu, tu… bebe se pregătea să sară din pat, în cap, pe podea.

Dacă până a împlinit 9 luni am crezut că mor de vreo 27 de ori, acum am trăit două zile ca să-nvăț să supraviețuiesc. De mă puneai să caut termite-n spatele blocului și să lemănânc sau să țin în mână o lăcustă (bleah), credeam că-s la Decathlon sau Exatlon pe lângă timpu cu ăsta micu.

Când m-am trezit cu capu-n hematii, pe pernă și-am văzut că nu-s ale lui, am fost cea mai fericită. Chiar dacă a treia zi-mi ieșeau ochii la UPU și-mi intrau niște meșe-n spatele nasului iar o tanti cu lanterna-n ochi mă întreba dacă știu cine-i președinte. De spaimă să nu mă tortureze (că-ntr-acolo ne îndreptăm cu cenzura), am zis că-i Dragnea, of viața mea.

Armă mortală unu

Cel mai sigur loc pe termen scurt, e scaunul de masă de la ikea. L-am folosit de nuștiucâte ori de când l-am primit de la o prietenă. Numa-n cuie nu l-am bătut, era nou, l-am scuturat, am dat cu el de beton, l-am aruncal în sus și l-am lăsat să cadă. Scaunul, e clar. Măi și vine ziua-n care îl mut pe Gălbenuș @mai încolo cu scaun cu tot. Ca să-l văd de pe budă, să mă scuzaț. Că ultima dată când am mers la baie și eram singuri în casă, se pregătea să facă roata țiganului peste zăbrelele de la pătuțul lui.

Read more

Filmul de la oftalmologie

Filmul de la oftalmologie

adventureMă duc și io la ofta ca tot chioru-n porumb, lunea, că mă gândesc că ajung și șefii mai tarziu, că ajung și eu la timp.

În fața receptiei pentru copii (că n-o văzui p-ailaltă, că d-aia mergeam la ofta) întreb despre va rog frumos sa-mi dați o informație țe ție. Că-mi și înghețase limba-n gură, așa vânt sulfa p-afară, și mi se mai întâmplă să mă bâlbâi până mă decongestionez. Bine, de când am copil mi se întâmplă multe, la un moment dat mă rugam să mă răpească și pe mine extratereștri, vreo două nopți.
Decât la ofta.
Da pentru dumneavoastră? Întreabă căprița cu ochelari de după tejghea?
Da, da.
Păi dincolo întrebați, la receptive adulți. Următoru.
Următoru era în faza de disperare dinaintea somnului și sugea suzeta-n scoicuță. Nu părea foarte locvace dar nu venise singur. Îl însoțea o blană mare de Cruelă și sub ea se-ascundea mă-sa ori mătuș-sa.

Îmi mut fundu la adulți. Număru 4, consultațiile încep la 9 vă convine? Rămâneți?
Când sunt întrebată dacă rămân, se blochează o rotiță (tot pe bază hormonală) și iar mă bâlbai.

Read more

O pagină oarecare din jurnalul unei fete pe care-o cheamă Ioana

O pagină oarecare din jurnalul unei fete pe care-o cheamă Ioana

hapi gravidaAm devenit îngrijorată când ciclul a întârziat. Mi-am făcut un test de sarcină. Negativ. O altă dereglare nu era de mirare în acele condiții de stres. Totuși, mi-am făcut o programare la un vechi prieten.

Am luat în considerare să trăiesc din nou ca până atunci și să lucrez, să călătoresc, să stau lângă Hani. Urma să plecăm 2 luni în Valencia și să revăd Barcelona. Apoi era Iranul. Aveam noi un cod, un mod de-a crede că bifam același traseu. A funcționat o vreme. L-am iubit pe Hani, vai, dar cât l-am iubit!

Hani considera că aerul coastei valenciene, terasele, soarele și mai ales marea sunt cel mai bun tratament pentru boala mea închipuită –depresia. Puteam să beau sangria dacă renunțam de tot la somnifere! Era oferta lui, era un bonus. Poate că rebeliunea mea n-a fost data de faptul că fratele meu l-a găsit pe tata  mort în casă într-o baltă de alcool. Sau că bunica, sufletul vieții mele mi-a murit în brațe, acasă, conectată la oxigen, c-am îngrijit-o și-am mentinut la minim suferința 3 zile și-apoi am însoțit-o fără să știu într-o dulce comă. Nici n-am plans. Nici n-aveam cui să spun ce măcel e-n mine. Nici nu puteam. Nici nu se punea problema unei discuții cu altcineva decat cu Hani care mă veghea încă precum un vultur, așteptând să revin. Ba mai mult. Să-mi cer scuze că doar din ce-o să trăiesc altfel? Îmi dăduse de înțeles că în condițiile trădării mele, nu se mai pune problema respectării vreunei promisiuni anterioare. Desi tocmai de aceea au fost făcute: dacă te voi părăsi din orice motiv sau mă vei părăsi tu pe mine… însă nu m-am dus la niciun notar si n-am legalizat niciun act. Aveam bani comuni. Poate că eram o nebună și-o depravată cum spunea Hani, altfel ce mă apucase după 10 ani? Nu mă puteam autoanaliza sub nicio formă, atât de mult mă dureau cele două morți. Și detenția. Doamne, ce mă mai păzea! Înnebuneam!

Nu mai puteam scrie. Nu mai voiam și nu mai aveam cu cine să socializez. Nu mai știam cine sunt și am început să mă îndoiesc că am vreo valoare-n lumea asta. Hani mă asigura că fără el, nimic nu sunt. Nimic.

Read more

De ce spunem că bărbații sunt ca și copiii?

De ce spunem că bărbații sunt ca și copiii?

father-and-son1. Ea e cea mai frumoasă. Naturală. Nimeni nu mai e ca ea.

Bărbații chiar cred că un ten plăcut, radios , dinții albi, sanatoși, sprancenele care nu-s identice cu-ale lui Tudor Gheorghe, părul mătăsos la atingere, buzele moi, hidratate, sunt copii genetice ale vreunei bunicuțe cu sânge nobil. Toate această tâmplărie feminină nu trebuie întreținută, ea e croșetată cromozomial.

Copilul.

Ne-apucă scăldatul. Întâi m-alunec eu în jacuzzi, pun niște eucalipt pe marginea chiuvetei, preiau crocodilul dotat cu-n dinte. Glumesc, n-avem jacuzzi. Împrăștii rațele pe domeniul lor, buretele ăla de zici că-i făcut din hartie igienică, pleosc, încep procedee sportive nereglementate de înot. Rațele se duc la fund, buretele-i în gură, ies bulbuci de șampon prin nas, bunica țipă, copilul e fericit, eu am dat cu arcada de faianță și încerc să mimez că ce bine-i. Mi se lipește părul pe față, dintr-o dată, că doar n-avea cum să-mi crească atât de repede. Coate-n gură, țipete, icnituri, se întoarce de 5 ori să vadă daca-s tot io-n vană.
Ueeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee

N-arătam exact ca-n poza de pe feisbuc, da eram bine, măăăăi, brotăcel, guguluguciucuciucughidighidi, io-s. Eu, cea care-ți sforăi noapte de noapte-n pavilioane, de fug otitele de noi ca de draci.

Bineînteles că i-am explicat și copilului: dragă, viața e tricky. Adică nici tu nu erai identic cu cel din ecografie când te-au scos, da tot te-am luat acasă. Întelegi dragă? Ia, rățușca.

Read more

Te-ar răni cumplit prietena ta cea mai bună? Atunci de ce mai “ești” cu ea?

Te-ar răni cumplit prietena ta cea mai bună? Atunci de ce mai “ești” cu ea?

doua capreNu este prietenă cea care se rățoiește la tine și eventual îți închide telefonul, fără să îți permită să-ți spui părerea. Dacă și tu strigi, atunci e o problemă și nici nu știu de ce aveți numerele de telefon schimbate între voi. Nu vi se potriveau mai bine sutienele sau papucii? Tonul ridicat te va alerta si vei resimți o senzatie de lehamite și nervozitate extremă. O prietenă pe care-o dorești în viața ta și care te dorește în viața ei, nu urlă la tine. Daca are reproșuri, așteaptă sau îți scrie. Dacă prietena ta e pe stradă, e surdă, e grăbită, e speriată sau tocmai naște, ești tu – proastă că nu faci diferența.

Dacă dorești circ și o răzătoare pentru nervi, așteaptă-ți ciclul menstrual, soțul, fă școala de șoferi. Nu de prietenă ai nevoie.

O prietenă care dorește sa-ti spuna ceva, nu insinuează!

  • Ea-ți grăieste sau scrie: dragă Andrada, m-ai dezamagit tare pentru ce-ai spus ieri. M-am bazat pe tine. Acum eu ce fac? Dacă și tu ești ipenă la cocolbău (îmi asum regionalismele care-mi cresc în balcon, din moment ce flori nu primesc demult), îi răspunzi când ai timp și stabiliti o întalnire, o explicație, o poveste, o împăcare sau o pauză.
  • Ca prietenă, să nu uiți nici tu ce-ai tolerat, cum te-ai comportat în situații grele. Când te întrebi de ce ești singură sau supărată, analizează-ți ultimele relații de prietenie. E la fel de benefic precum spovedania. Adică nu-ți imagina că TU ești prietena ideală pentru cineva. Poate că deții niște atuuri dar amica ta nu are nevoie de ele. Și oricât te lauzi tu cu ele, pe ea nu o intereseaza asta, vrea pe cineva de încredere! O prietenie poate mai fi mai intima, mai durabilă decat casnicia si nu mă refer la orgii. Pentru atuuri si service de orice fel se vor găsi destui profitori.
  • O prietenă nu-ți fisurează ciocanul și nicovala cu povești despre unghiile false și dramele ei, de 6 ori pe săptămână. Decât dacă unghiile au fost înfipte-n penisul vreunui rezident și te hrănești si tu cu adrenalina ei. Sau dacă asta e povestea vieții voastre. Unghiile și tipu de pe feisbuc. O prietenă nu-ți toacă mărunt timpul la telefon decat dacă s-a finalizat cu faptul că pompierul care ți-a salvat mâțu te-a cerut în casatorie. Totuși, daca ea aberează, dacă depășește mereu limitele și te seacă de energie, spune-i. O prietenă nu se va supăra. O mocofană încrezută, o să leșine pe canapeiul care-i mai moale-n casă.

    Prietenia cu colegele trebuie înțeleasă și asumată corect.

  • În primul rând, respectă. Basmul cu respectul pe baza anilor acumulați funcționeaza ca si cum i-ai spune unei virgine să te ridice-n slăvi pentru că uite, sunteți doar voi și n-o s-o violezi! În general, colegii nu devin CEI MAI buni prieteni. Prieteniile lor se limiteaza-n timp, scad in intensitate, uneori încredea oscilează, apare frica in functie de interesele fiecăruia. Trebuie să fii încrezător ca să-ți faci un prieten bun la muncă. Sa revin la cea mai…

 

  • O prietenă care îți vânează necazurile și se hrănește cu detaliile din ele, poate părea praștie de empatie. Sau poate avea niște probleme personale cărora nu are cum să le mai facă față. Ca să supraviețuiască în situația dată, ea are nevoie de asigurarea ca tie-ti merge mai rău decât ei și că viata ta e mai grea. Măcar sufletește si mental. Când va vedea că nu este așa și că poți duce, te va trimite la dracu într-una dintre formele de mai sus, mai jos ori nebănuite si te va povesti anorgasmic celor care o vor asculta.

Read more

Ce efecte au vaccinurile asupra bebelușului? Dar asupra mamei?

Ce efecte au vaccinurile asupra bebelușului? Dar asupra mamei?

hapi cu mascaVai, teribile! Am citit toate argumentele pro și contra, scormonind pe internet. Pentru că astăzi mergem la vaccinul de 9 luni. Bine, argumentele erau despre dez(avantajele) căsătoriei cu-n sexagenar și-a cascadoriilor cu-n virgin, dar asta nu contrazice cu nimic subiectul. Aveam nevoie să râd.

De ce te temi, tu, născătoareo, de vaccin?

În calitate de fostă virgină, actualmente pensionată, vă spun sincer c-am analizat la sânge subiectul. Mi-am ros unghiile flenduri. Mă tulbura complet faptul că-l duc la tanti doctor să-i facă ceva care-l pișcă. Dacă mă tem că devine obtuz, autist, că face cancer, că se declanșează nuștiuce suferință? Ooooooo. Da cum. Mă tem zi de zi. Asta înseamnă să fii mamă, să-ți lași bruma de viață deoparte, să anunți și când te strigă vezica pe colac și să dospești un pișcoțel de-ăsta cu frică și cutremur, ca la apocalipsă.

Te temi să nu cadă din pat și să facă tumoare, te temi să nu fie prea gras, slăbănog, subnutrit, cu fontanele neînchise, să nu devină rahitic, te temi c-ai luat un diazepam în sarcină și-o să devină el dependent peste 34 de ani. Te temi și când bebelușul mic și inocent îți crapă arcada cu elefănțelu din dotare, să nu aibă spasm, că e blând de felul lui.

Te temi de vânt, de alți copii, de reacțiile lui, de orice simptom. Îți e mai ușor să faci balet pe parchetul ud decât să-i tai lui unghiile. Când îți intră alocația, te temi să scrii metafore complete despre sfârșitul lumii și să sorcovești statu de drept, că te blochează SeReI-ul informatic.

De frică ce-mi era de vaccin, și urmările din fanteziile mele de olimpică la cărat baxuri de Borsec, am trimis vreo 10 mesaje: Nu pot să aduc dosaru că merg la vaccin cu bebe.
Da când mergi? Peste vreo 7 ore. (tembelăăăă!!!) Noh, bine.

Read more